Aldehida’s Blog

O viaţă-n care am fost- Rebelul fără rost

O noua fabrica de conserve…

“Pentru Partidul Noua Generaţie – Creştin Democrat, în seara zilei de 30 noiembrie 2008, timpul s-a oprit. După anunţul rezultatelor sondajelor de opinie, pentru PNG-CD, timpul parcă a îngheţat. Un scor electoral sub aşteptări înregistrat de formaţiunea noastră politică la ultimele alegeri parlamentare a constituit motivaţia unei decizii dificile, dar singura care putea fi luată în clipa de faţă – PNG-CD intră în conservare. Este un moment delicat în istoria tânărului nostru partid, dar este unica opţiune valabilă acum, dacă ţinem cont şi de ultimele evoluţii, pentru unii imprevizibile, de pe scena politică internă.

     Mai presus de orice este ca fundamentul şi principiul care au stat la temelia acestei construcţii politice să dăinuiască în spiritul şi conştiinţa tuturor. Va veni vremea în care PNG-CD va recăpătă forţa pe care până nu demult a avut-o şi va redeveni un partid demn de luat în seamă!

     Până atunci, reprezentanţii Partidului Noua Generaţie – Creştin Democrat sunt alături de fiecare dintre voi în fericitele clipe ale Sărbătorii creştine a Naşterii Domnului! Bucurie în suflete, sănătate şi tot ceea ce vă doriţi mai frumos în noul an!
     Aşa să ne ajute Dumnezeu!”

Postat oficial pe site-ul partidului . Ceva care ne plimba intre termenul servicilor de informatii care plantau sarguincios ” conserve ” pe teritoriile adverse si mare dilema politica post -decembrista care a reprezentat-o PNG intai si apoi George Becali. De acord ca intrarea in Parlamentul Romaniei a lui ar fi reprezentat o apropiere periculoasa de termenul latin de traducere a politicii “paine si circ” dar totusi PNG- CD a propus liste complete la acest uninominal “ei cu ei si numai intre ei”. Plec pe directia finantarii unei echipe care putea aduce ceva nou in politica romaneasca care acum este obligata sa se conserve in asteptarea altei sanse. Ne permitem ca  tara?

decembrie 24, 2008 Publicat de | Politica | , , | 2 comentarii

   

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.