Exista viata dupa alegeri

Zeii au plecat. Au coborat intre noi o luna, ne-au vizitat in umila noastra viata, ne-au povestit cate ceva despre o viata perfecta si ne-au cerut sa ii reconfirmam ca nemuritori. Nu au mai lasat ca acum mii de ani cate un sfinx sau niscai piramide ci doar cate o bricheta, un pix sau vreo galeata. Sacrificiile care se tineau inainte odata cu coborarea lor printre noi nu s-au mai tinut deoarece au devenit permanente. Statuile au devenit bannere, altarele sunt sedii, icoanele sunt postere. Am trait 30 de zile cu miros de nectar si ambrozie dar totul s-a terminat. Am depus ofrandele in sectiile de votare, indiferenti in a mai spera.
S-au intors la ei in Olimpul lor parlamentar, lasandu-si bacantele prin judecatorii si administratii publice, cate un minotaur in fiecare intersectie, cerberii in servicii si semizeii, zamislitii in vremuri rosii, in admistratiile propiilor firme.
Acum ii vom mai vedea doar in (tele)viziuni explicandu-ne regulile jocului olimpic de monopoly al carui subiect suntem si pe care trebuie sa-l sustinem financiar, traind numai din aruncari de zaruri. Se vor lauda si vor incrimina aproape pe aceleasi texte. Vor mai fulgera cate unul care priveste cu prea mult tupeu in sus, vor mai inventa cateva tipuri de ofrande , dar mai pe scurt, vor face in continuare ce vor.
Mai coboara cate unul, din cand in cand , pregatind vizita zeilor supremi sau in vizita la bacante si odrasle.
“ Atentie se inchid usile. Urmeaza ….” Desteapta-te romane! Ai ajuns la munca.

Popor nerecunoscator

Nerecunoscator popor putem fi. Vuiesc posturile, se inclina stalpii sub bannere, avem in plase mai multe flyere decat mancare, e plina casa de brichete, galeti, sepci, tricouri si noi tot nu ne prindem.
Exista o clasa de oameni care ne poarta in puf de grija. Ne tot trag de maneca spunandu-ne ce importanti suntem, ne aduc aminte sa fim familisti, ne umplu de sfaturi cum sa facem agricultura, productie, atragere de fonduri europene si noi nimic. Pur si simplu nu vrem.
Am avut o refulare de popor salbatic prin ’89 si am iesit ca disperatii in strada sa-l impuscam pe unu care tot cu “viitor de aur” ne sfatuia. De atunci avem cateva zeci care se zbat pentru bunastarea noastra si noi nu acceptam nici in ruptul capului. Suntem importanti in viziunea lor si noi ne culcam pe-o ureche si ne ambitionam sa traim in mizerie, de la o zi la alta. Altii ne indeamna sa fim familisti si noi dezbinam familile, exploatam copii, ignoram pensionarii. De ce la bine daca se poate si la rau?
Mai sunt si cei ce se jura ca ne scapa de hoti. De ce? Suntem in siguranta. Mai un viol, mai un jaf sau talharie, mai iti lipseste masina din parcare dar ce siguranta domneste in rest. Linistea pitoreasca cand te intalnesti cu o ceata de tigani seara pe vreo alee sau bucuria ca vreo cativa puradei vor avea ce sa manance in seara asta din portofelul care ti-a disparut in RATB. Grija din sistemul sanitar de nici nu iti mai vine a vizita vreun spital pentru a nu stresa oamenii de acolo. Copiii nostri care invata istoria lui Esca cea Mare si Iliescu cel Viteaz. Masa, plina de belsug , ce o poti servi in fiecare seare privind la pauzele publicitare. Bancile pline de caritate sau dobanda, cum ii zic ei.
Viata infloreste in jurul nostru (cum ar fi cartierele de vile din jurul Bucurestiului) numai noi nu avem ochi sa privim. Pana si imnul tarii ne indeamna inca din titlu la un gen de actiune destul de profitabila. Am ajuns Europa si chiar am depasit-o. La preturi , dobanzi, impozite si taxe. Numai noi blocam efortul acestor oameni de a ne integra si dpdv al nivelului de trai.
Rusine noua ce stricam o istorie milenara plina de pilde.
Si trec ele 30 de zile electorale …………

Gripa cu cine voteaza?

Gripa porcina a intrat si in Romania. A zis ca e musai sa atace toata Europa si cum e gripa educata, a vazut Romania ca “land of choice” si s-a imbarcat pe axa New York- Londra – Bucuresti. La aterizare, la vederea lu’ Henry Coanda, a crezut intai ca avionul a fost deturnat in vreo tara de lumea a treia. Dupa vreo 3 h de la aeroport in capitala, era deja o gripa bolnava. Ii venea sa se duca singura la Institutul Bals si sa se predea. Credea ca Mexicul a ramas doar o amintire trista, mai ales dupa vizita in SUA, dar acum suferea tacut in gazda si se jura ca de acum va intra in sindicatul gripelor, cu mult inainte de a parasi laboratorul. Misiunea e misiune si a inceput sa se multiplice deja de la prima statie RATB, eliberand gemenele sale prin racnetul de disperare al femei, care ajunsese la limita, la cea de-a o suta lopata numarata ca fiind aruncata de niste muncitori la pasajul Baneasa, care lucrau in ritm lejer. Seara la stiri alt soc: consoartele ei fusesera inghitite de un val de pamant pe la lopata 150. O apuca dorul de sinucidere, deveni o gripa emo si incepu sa instaleze in subconstientul gazdei gandul ca e posesoare de simptome de gripa porcina. Mai cazase consoarte si in alte persoane, cunoscand astfel si o alta manifestare a crizei imobiliare in tara pe care o alesese cu atata mandrie. Se lovea mereu de gripa bastinasa, mult mai in varsta si bine implementata, plina de mitocanie si tupeu. Incepuse sa i se rastoarne lumea. La astia nici ca virus nu poti sa intri de mafia bolilor locale.
La institut ajunse resemnata vis-a -vis de scopul misiunii ei si astepta potera antibiotica sa o ridice. Nici nu mai baga in seama ca trebuie sa stea in pat cu alta gripa. Ajunsese doar la o intelegere, sa fie prima tratata in caz ca era si o singura perfuzie pe pat. Se relaxa citind stirile din ziare alaturi de gazda, hlizindu-se la gandul, avand in vedere apropiatele alegeri din Romania, ca, mai repede, ar vota un antibiotic decat sa traiasca asa. Vazu miscare printre anticorpii stimulati, al caror tupeu crestea ca cel al sefulicilor al caror partid a ajuns iar la guvernare, asa ca intra usor in transa samuraiului dovedit. Dar cu stupoare observa cum trec pe langa ea insiruiti , cu pancarde si racnind ceva cu ce o sa fie in urmatorii 4 ani. Unu se apropie mai mult dar numai ca sa lipeasca un afis, cu “voi contati cel mai mult”. Se simti flatata. Dar dupa cateva ore de fugareli si lupte, anticorp la anticorp, fu bagata in seama. Mai apuca, in subconstient , sa auda racnetul unei colege de a ei, care o luase spre mare si descoperise ca autostrada aici nu se apropie deloc de ce e si in alta tara.
Zambi trist, bolborosi ceva despre o Romanie eterna si fascinanta si se lasa sfasiata de anticorpii, care numarasera voturile intre timp.